
Cerc online de Easy healing® – miercuri, 01 oct. de la ora 19:00
Îmi era dor să ne reîntâlnim online ”în cerc”! Iată o ocazie apărută pe neașteptate 🙂
Mâine seară participi GRATUIT la un cerc online de Easy healing® ! (vezi cerința de mai jos)
(Dacă ai mai participat la ateliere facilitate de mine, știi deja că o astfel de experiență este fascinantă.
Dacă ai încă dubii, iată unul din feedback-urile participanților:
”Fiind o persoană destul de cerebrală și care întotdeauna încearcă să înțeleagă ceea ce manifestă sau simte, pot spune cu mâna pe inimă faptul că nu pot explica cum am ajuns să exprim în acest mod tot ceea ce era nevoie pentru ca trăirile persoanei care avea nevoie de acest lucru să le înțeleagă, iar Delia să poată face conexiunile. Deci aceste momente trăite în poveștile celorlalți sunt cu adevărat magice. Cuvintele nu veneau din minte, nu veneau din explicațiile date de Delia sau de altcineva, le trăiam pur și simplu cu tot corpul și le exprimam. Am fost rezonator cu tot dragul și din suflet! Mi-a plăcut fiecare trăire și emoție și mă bucur că am putut face parte din aceste câteva povești săptămâna aceasta! Recomand tuturor să încerce măcar odată aceste experiențe ce nu pot fi descrise în cuvinte. 🙏🤗🥰”
Poți participa fără să prezinți detalii din viața personală, ci doar să fii rezonator în situația lucrată de persoana care își va anunța dorința și va convinge cele mai mare număr de persoane să participe mâine.)
Cum se desfășoară exact un ”Cerc online de Easy healing®”?
Ne vom întâlni pe platforma Zoom un număr de aproximativ 10 persoane dintre care doar una va putea lucra situația ei concretă (personală) – cea care va invită cel mai mare număr de persoane (care să participe pentru prima oară)
Persoana care lucrează situația personală va fi invitată să prezinte mai întâi tema pe care dorește să o lucreze (care poate fi o dificultate din viața sa, un impas, un blocaj, o nemulțumire, o suferință, ceva la care nu a găsit încă un răspuns în urma diverselor căutări, etc).
Apoi va fi invitată să aleagă câteva persoane din cele prezente online pentru a reprezenta anumiți membri ai familiei sale, după care va râmăne în liniște să urmărească cum aceștia vor începe să rezoneze, recreând și punând în scenă energia celor pe care îi reprezintă.
Ceea ce va urma, poate părea uimitor dar va deschide calea unei înțelegeri profunde a modului în care persoana care lucrează situația s-a construit, ca om: rezonatorii vor începe să se comporte exact precum membrii familiei sale (pe care nu i-au văzut în viața lor) și îi vor arăta, ca într-o piesă de teatru, care sunt nodurile și suferințele de care e bine ca acesta să se ocupe pentru a se elibera pe sine și întregul său arbore genealogic.
Situația va evolua apoi în funcție de intervenția mea, ca facilitator, și de modificările pe care eu le voi propune sau de ceea ce iese la iveală din sistemul familial și merită explorat.
Pot exista momente de impact emoțional profund, de conștientizări uimitoare și de descărcări energetice de care unele persoane se tem fără să știe, de fapt, ce efect miraculos au.
Uneori finalul este imprevizibil însă din experiențele atelierelor trecute, îți pot spune că persoana care lucrează situația poate simți că i se ridică o mare povară de pe umeri și din suflet iar ceilalți participanți își vor găsi involuntar răspunsuri la problematici similare din viața lor.
Te asigur că ma voi opri doar atunci când energia constelației este una pozitivă, când vibrația iubirii și a acceptării umple rupturile îndelungate și golurile neclarificate până atunci.
Se spune că efectul unei astfel de întâlniri în cerc evoluează timp de o lună. Iar efectele vizibile în relațiile apropiate vor dura… o viață.
Ai dubii legate de metoda ”constelațiilor familiale”?
Poate ai mai lucrat constelații cu alți facilitatori sau ai auzit diverse păreri ale altor persoane…
Eu evit termenul de ”constelații familiale” pentru că ceea ce eu facilitez are doar formatul de constelații și anumite tehnici, linii directoare, concepte preluate de la Bert Hellinger, însă NU ESTE CEEA CE AȚI MAI EXPERIMENTAT LA ALȚI CONSTELATORI, este DIFERIT (fără a face comparații: nu este nici mai bine, nici mai rău, ci pur si simplu diferit, este Easy healing®, metodă creată de mine).
Aceasta nu reprezintă o formă de terapie propriu-zisă, însă pot avea efecte terapeutice profunde. De asemenea, accentuez faptul că metoda Easy healing® nu exclude practicarea altor metode, tehnici sau terapii clasice sau alternative și nu intră în conflict cu credințele religioase.
Eu pun accent pe energia creată între membrii grupului, pe relația dintre mine, ca facilitator, și fiecare participant, pe răbdarea mea și a fiecăruia de a asculta, de a îngădui, de a primi, de a conține, de a susține, de a oferi.
Pentru mine esențial în cadrul atelierului nu este să arat câte cunoștințe și aptitudini dețin, ci să permit persoanei care lucrează situația concretă să se simtă confortabil, să își găsească încrederea, curajul de a se deschide, de a deveni vulnerabilă, sinceră, autentică.
La finalul ședinței cea mai valoroasă reușită este sentimentul de ușurare, de împăcare cu sine și cu ceilalți, de acceptare, de iertare, de iubire.
Așadar eu nu încurajez experiențele de tip catharsis și sunt în permanență preocupată de starea psihoemoțională a tuturor celor din grup.
La atelierele mele se râde mult, se plânge (uneori) profund și eliberator, se vine cu bucurie și se pleacă plutind.
Despre mine, ca profesionist:
Am urmat perioada de formare în Metoda ESPERE® între anii 2019 și 2021 și am devenit practician și formator acreditat de Institutul ESPERE International, fiind înscrisă pe site-ul oficial: https://www.institut-espere.com/formateur-praticien-1225.php
De asemenea, sunt specializată și în Constelații familiale (mai întâi în metoda folosind obiecte și apoi în cea folosind persoane) și în constelații organizaționale.
Am organizat peste 100 de ateliere (online și în sală) și am peste 1000 de ore de ședințe individuale.
Din 2018 sunt consilier pentru dezvoltare personală, consilier pentru ateliere de cuplu, facilitator pentru grupuri, practician și consilier NLP, trainer și formator acreditat de Ministerul Muncii și sunt fondatorul Centrului de BINE și creatoarea metodei ”Easy healing®”.
Am, în paralel, și o altă carieră foarte apreciată, însă zona de vindecare emoțională este cea căreia vreau să mă dedic din ce în ce mai mult pe viitor.
De ce să particip dacă nu lucrez situația mea personală?
Din experiența și feedback-ul celor care au fost la atelierele mele până acum, fiecare participant are aha-urile și rezonanțele proprii care îi aduc beneficii imediate. Fiecare se regăsește în cel puțin o situație pe care ceilalți o expun iar prin identificarea cu relațiile sau cu situațiile colegilor, se produc transformări extraordinare și la cei care nu au lucrat efectiv o temă de viață.
Cât durează atelierul?
Aproximativ 2 ore.
Vă aștept online la 18:55 (punct!), vom începe la ora 19:00 și vom finaliza în jur de ora 21:00.
La începutul întâlnirii avem ~15 minute de conectare cu grupul iar apoi voi conduce o meditație de ~20 minute de conectare la arborele genealogic al fiecăruia.
Care este costul?
”1+1 nou” adică de această dată participarea este GRATUITĂ, însă condiția este ca tu să convingi încă o persoană să se înscrie- iar această persoană să nu fi participat vreodată la evenimentele organizate de mine (desigur, dacă tu ești o astfel de ”persoană nouă” nu mai este necesar să convingi o altă persoană).
ATENȚIE: Pentru a putea lucra situația ta concretă este nevoie să fi participat deja la cel puțin un atelier organizat de mine!
Cum te înscrii?
Completând mai jos: numele, adresa ta de mail si numărul de telefon
Vei primi link-ul de acces pe whatsapp.
Abia aștept să ne conectăm online!
